VERSURI

VERSURI

Valancina Aksak
Traducere de Elena Drăgușin-Richard
 

 
Înainte de sfârșitul lumii

În ziua
când a-nceput
al treilea război mondial,
un maestru celebru
în îndreptarea vederii
m-a făcut
să văd mai bine.
În tot acest timp
după întâlnirea
cu vrăjitorul
laserului și bisturiului
m-am gândit că succesul
medical a fost zadarnic.
La ce bun să văd acum
diversitatea de culoare a cerului,
care și-a pierdut atât de neașteptat
curcubeul.
Astăzi am înțeles, în sfârșit,
că mâinile îndemânatice
ale esculapului de ochi
mi-au dăruit șansa
de a vedea
sfârșitul
acestei
lumi
negre.

Sabat

Sâmbătă.
Sabat.
Nu se clintește cerul înlemnit.
O mulțime imensă de ciori cenușii
au amuțit lângă tomberoanele de gunoi.
Rânduri de buturugi vechi
au devenit convoaie
de-a lungul potecilor celor strămutați.
E liniște aici în sfârșit.
Sabat.
Rafalele de mitralieră au murit.
Craterele tancurilor s-au răcit.
Bombele s-au rostogolit în pământ.
M-am gândit fericită,
privind pe geam.
Uitasem,
că trezindu-mă acum un minut,
încă nu-mi scosesem
dopurile din urechi.

Păsările albe

Să te trezești dimineața
în apartamentul tău,
să vezi
pe geam păsările albe,
care au reușit să evite
bombele și soldați
și să traverseze cu bine granițele
prin fumul negru.
Să auzi apoi știorlâcăitul lor,
după ce și-au mai tras sufletul,
despre cum la Buna Vestire
vor înnoi cuiburile
și vor începe
să scoată pui,
iar ei apoi,
luminați
de soarele galben
vor zbura
prin albastrul cerului
în țările calde.
Și se vor întoarce
pe Meleagul lor Alb.

Nouă păsări

Astăzi din nou
m-au întâmpinat
nouă păsări
blânde albe.
Stăteau înșirate
și se uitau încrezător
cu priviri albastre,
scanând mișcările mele,
ca pruncii din leagăn,
care simt cu ochii
starea de spirit a mamelor.
Gloanțele și bombele
au rămas mai la sud
ca un vis împovărător,
la douăzeci de zile de zbor,
în cursul cărora
stolul nebun
s-a redus la jumătate.
Așa că-n primăvara asta trebuie să facă minuni,
ca în fiecare cuib
pentru toți ai lor,
cei nenăscuți,
să se înmulțească puii
și să-nvețe
cântecele locului.
Ca să fie
cel puțin
nouă păsări.

Puii de rândunică

Pui de rândunică s-au ivit astăzi
de sub acoperământul cald,
ciripesc ceva vesel
și fac primul cerc
în jurul colibei lor molcuțe.
Cu mirare se uită
la orizontul albastru
și privesc decisiv
la peisajul favorabil,
ca să zboare repede
către norii spumoși.
Încă nu știu
că fiecare dat din aripile
libere
îi apropie de lumea
șoimilor și ciorilor.
Iată-i deja
în înălțimile de dincolo de nori
cum pândesc
să vadă când puietul
se ridică viteaz
și se îndepărtează
de cuibul natal.

Fuga din Polesia

Mlaștină. Arin. Tufe. Rogoz.
Colibe negre pe smocurile de iarbă.
Imposibil de ajuns la ele
fără să riști să cazi
în gropile de turbă.
Iartă-mă, unchiule Kolas,
cărbunele tău nu-i și-al meu.
Iar tu, unchiule Melej, iartă-mă,
că nu-s fata oamenilor mlaștinii.
Mi-am făcut încălțări din trestie,
m-am uns cu rozmarin sălbatic,
picioarele m-au dus
dincolo de orizontul plin de țânțari.
Toată ziua am cutreierat,
printre aceleași tufe de răchită
și tot aceeași nefericită
salcie plângătoare o am în față.
Nebunia se tot intensifică,
nici un adăpost nu se vede,
iar pe denivelările Polesiei
în loc de stele
sclipesc ochi de lup.

Singurătate
Nu am unde merge
la întâlnirea
cu Dumnezeu
în afară
de imaginația mea
bolnavă.

Dragostea în vremea războiului

Aruncase, se aruncase
de jale și disperare
sub crivățul destinului,
sub necazul soartei.
Gândise:
rana mea
a crescut cât lumea,
crezuse:
durerea mea
e ca focul iadului.
Dar s-a dovedit
că unora le e și mai rău,
pentru că nu mai au
pe cine să lase în urmă,
pentru că nu mai au
rai pentru disperare,
nici chiar iad
nu mai au.
Numai război,
unde nu e nici jale,
nici nenorocire,
iar rănile adânci
nu dor deloc.
În lumea ceea s-au făcut scrum
întâlnirile și despărțirile,
iar printre flăcări
înfloresc flori.

Trandafirul din rucsac

În haosul din gară
privirea mi-a căzut pe un trandafir,
care se ițea dintr-un sac murdar plin cu lucruri,
în care abia încăpuse un ghiveci
cu o floare mirată.
Căpșorul i se legăna
în tactul ghetelor roase,
iar pe peron încremenise,
trezindu-se brusc
și înțelegând
că de acum va trăi
mereu în rucsac.
Pentru că va fi călătoare
pentru tot restul vieții.

Sunătoarea

În momentul
când soarele îngreunat
se coboară către țepușele
castelului Balmoral,
îmi fac un ceai de sunătoare
și degust băutura vindecătoare
până în clipa când
în ceașca goală
se uită bătrânul meu prieten,
care mă întreabă ironic
dacă remediul m-a ajutat să scap
de jalea cronică.
Mă mai ironizează puțin,
mai face câteva glume deștepte
și scoate
din dulapul mâncat de carii
un Ballantine’s.
Ne toarnă la amândoi și spune,
că în Scoția trebuie să ne dezobișnuim
de medicamentele menajante,
adunate pe lângă râul Neman,
trebuie să ne obișnuim lăuntrul
cu tăria
de pe malurile
râului cel rece, Dee.

Mor gherghinele

Odată cu răsăritul, ploaia
diluează
cafeaua mea densă
cu care vreau să adap
gherghinele
care vor pieri istovite
de sete.
Pe urmă fac un ibric de un litru
pentru mine
și mă afund în păienjenișul știrilor.
Iar din rețea
se uită la mine
un cavaler bărbos,
care deja niciodată-niciodată
nu va mai vedea
cum pier gherghinele
din cătunul necunoscut.
Stăpâna gherghinelor
n-a reușit să prepare pentru uriașul acela
o băutură energizantă
pe cărbunii fierbinți rămași din casa arsă.
Un tanc descreierat
le-a luat-o înainte.

Noapte

În pătratul negru al lui Malevici
miriade de stele căzătoare licăresc,
vizibile pentru nevăzători.
Rama care lipsea în original
e prinsă cu clești
în cele patru colțuri.
Copacii căzuți, care cândva au fost
suportul pânzei
împrejmuiesc pătratul negru
pe care albul nu poate
să-l încalce.
Pătratul
se prelinge pe cerc
și cupola
devine cruce.
Golurile
din ambele părți ale barelor
sunt antracite reci.
Suprematismul.
Cel mai înalt punct.
Cuie în loc de stele.
Noapte.

Fără minuni

Dragă Santa Claus,
dacă în sac
nu ai nimic altceva
decât bomboanele astea roz,
atunci nu veni
în casa noastră.
Mie și surioarei mele
nu ne plac dulciurile.
Zici că ai
turtă dulce cu ghimbir, fără zahăr
și portocale.
Dar noi nu le mâncăm,
pentru că nu-s de pe la noi.
Te-ai supărat?
Vezi, Doamne, copiii
de pe pământul ăsta
au idei.
Ascultă,
dar noi
nu mai credem
în minunile tale
deloc.
Și pe tine,
din câte se pare,
te-au înlocuit.
Adevăratul sfânt Nicolae
l-ar fi adus astăzi în sacul lui mare
acasă pe tata.
Te miri?
Atunci, la revedere.
Du-te și prostește alți copii,
ai căror tată îi stânge în brațe
cu drag,
în loc să stea lipit cu amar
de patul rece și tare
de închisoare.

Consolare

În rețeaua prinsă
de pe balconul altora
nu am decât
un cer împestrițat.
Mă alin
cu disperarea insuportabilă
și durerea neajutorată
pentru cei mulți
cărora anul acesta
li s-a arătat
o fărâmă de soare numai
de după gratii.