POEMS

POEMS

Svetlana Lavochkina
Traducere de Elena Drăgușin-Richard

 

 

Ciorbă de crap

Aeroportul Serghei Prokofiev, Donețk

26 martie, 2014

Rulota cu pește din fața blocului.
Risipitoare mai sunt în ultima vreme. Nu-mi stă în fire
Să dau douăzeci de dolari pe un crap uriaș,
Mai bine zis pe o crăpoaică vie, cu icre. Iar acum
Are parte de ultimul duș din viața ei, făcut cu furtunul.

Mișcările cuțitului sunt scurte, pe lung.
Înotătoarele crestează dureros degetele.
Bag lama în cloacă.
Cuțitul alunecă prin pântec
Ca prin unt.

În palme am săculețul alunecos cu icre
Plin de forța necoaptă.
Îl acopăr cu o plapumă de făină
Și-l frig în tigaie, cu unt. O bombă
De vitamine din aur crocant, cum îi place lui.

Ciorba de pește, o rețetă grecească, simplă ca alfabetul.
Cimbru, țelină, pătrunjel, praz.
O contabilitate în partidă simplă: peștele piere în lanțul trofic;
profitul meu sunt grăsimile nesaturate.

Zborul nu are întârziere. Mă reped în jos pe scara rulantă.
Louboutinii mei se agață mereu între trepte.
Altă risipă care nu-mi stă deloc în fire.
Peste câteva zile o să mi se umfle picioarele,
Iar pantofii de trei sute de dolari n-o să-mi mai încapă.

Ciorba e la încălzit. Urăsc să-l văd beat,
dar azi i-am cumpărat vodcă.
El încă nu știe. I-am dezvăluit taina numai
pozei gigantice cu portretul lui Serghei Prokofiev
de pe peretele înalt al vămii.

Aeroportul sclipește, nou-nouț în vopseaua portocalie.
Parfumurile franțuzești emană din tâmplele pasagerilor.
Sunt ca o șoimoaică, trebuie să-mi scot oul
numai teafăr să fie, nu-mi trebuie un ou de aur
(iar solul din grădină poate fi îngrășat și cu alt compost).

Șoimul meu zboară înapoi la cuib din Europa
cu pradă bogată.
E vagabond, escroc, afemeiat,
dar debitul și creditul nostru sunt egale,
suntem o pereche potrivită.

Doarme așa de liniștit, nu sforăie noaptea.
În somn toate vinile lui sunt imponderabile.
Cum își amestecă mâncarea la prânz,
Cum scoate limba când curăță cuprul,
cum se crede un zeu grec.

Găina certăreață

Mai 2014

Îți spun a mia oară, cu încăpățânare,
Că ești nebună. Nici nu vreau să mai răspund cu „da“ sau „nu“.
Am fost împreună cu tine, sunt în continuare și voi fi.
De ce te înfurii iar?
Mă uit la fotografia ecografiei: un băiețel viu și sănătos,
de mărimea unui dovlecel în uterul tău, cu oușoarele și viermișorul lui!

Tu, hoinarule, te-ai întors de la München cu o expresie satisfăcută,
de parcă te tăvălisei toată noaptea cu altcineva.

Nu te gândești, prostuțo, că fața mea
pur și simplu strălucea de bucuria geșeftului oferit de viață?
Ai intrat la mine pe Viber, WhatsApp și Facebook.
Ce dovezi ai găsit? Ei? Vezi că taci.
Dacă n-ai fi gravidă, ți-aș da una,
Cum poți să latri așa, când totul merge atât de bine?

Pe dracu bine! Mai bine de-atât nu se poate!
Nu pot să merg liniștită la magazin, că un soldățoi în camuflaj mi se și bagă-n față.
Unde-s vecinii noștri? De ce nu vin la un pahar?
Nici măcar nu putem să luăm avionul undeva, aeroportul e o ruină.
Umple rezervorul, cât mai e benzină la pompe!

Nu vreau să aud. Să-i las pe orci să ne spurce casa noastră frumoasă?
Să ne cheltuim banii munciți pe o colivie închiriată prin străini?

O colivie undeva în siguranță, cu vedere la o groapă de gunoi e de o mie de ori mai bună,
decât un peisaj cu vedere la râu de pe terasă, cu artificii de împușcături.
Încă dinainte ca el să învețe să deosebească vocea mamei de a tatălui,
O să deosebească obuzierul de lansatorul de mină.

Da, acum Donețk a dat de belea, dar n-o să dureze:
Rufele murdare se spală noaptea,
Iar dimineața o să fie curat ca zăpada de Chomolungma.

Dacă vrei cu dinadinsul să locuiești aici, de ce te faci că nu vezi,
nu observi că se cojește vopseaua pe gard? Ești așa de ocupat,
nu faci timp nici să instalezi bideul cumpărat acum șase luni.

Dar de unde crezi că vin banii? Muncesc întruna.
Sau n-ai văzut cât a trebuit să fac pentru hotelul ăla?
O sută de trandafiri din oțel inoxidabil, ciorchini de struguri Massandra,
grei ca pietrele de moară? Lustra în formă de albină mare cât o clopotniță,
Douăzeci de muște de bronz pentru băile din camerele lux.
Am reușit să trimit ce terminasem în ajunul zilei
În care bandiții au confiscat toate mărfurile de peste graniță.

Nu minți. Ai stat cu zilele la pichete,
ai fluturat steagul galben-albastru, ai cântat din răsputeri cântece ucrainene.
Ce, a ajutat la ceva? Pe dracu!
Ții minte femeia aia legată de stâlp,
învelită în steagul tău iubit?
Mulțimea turbată o scuipa în față, o lovea în burtă.
Ce, Rambo al nostru și-a oprit jeepul?

Alături de ea era unul dintre orci cu o pușcă,
Iar eu în portbagaj n-aveam decât o navetă cu bere.

Mă rog lui Dumnezeu ca viitorul tău fiu
să nu crească la fel de fricos ca tine.

Fă-mă cum vrei, dacă-ți place.
Avem cincisprezece mii de euro în cont, nu ne temem de nimic.
Dacă trebuie, fugim în Germania, pot să găsesc de lucru acolo,
Nu degeaba sunt campion mondial la concursul de fierari!

Nu ești campion, ești un mototol mut dintr-o țară din lumea a doua.
Nu le pasă lor acolo de noi, nu suntem membri ai clubului.
Și cine-ți dă ție viză de lucru?
Curva ta de la München?

Taci! Avem variante. Tu clocește oul nostru,
O să mituiesc la punctul de trecere,
fugim în Creta. O să pescuiesc și o să culeg măsline.
Tu te plimbi cu puișorul pe promenadă.

Nu înțeleg… e deja miezul nopții, nu poți să ne duci nici măcar la
intersecția dintre străzile Artiom și Pamfilov,
unde ne împăcam noi înainte de război. Stropii delfinii
ale mașinii ploioase de noapte au suferit mutații
în toiul goanei de de gândaci a tanchiștilor.

Nu mergem nicăieri pe căldura asta:
Cuibul nostru e confortabil, avem aer condiționat.
Aruncă mopul, găină certăreață,
Să te mângâi pe penele tale înfoiate.
Vino în brațele mele.

Fluturele coadă-de-rândunică

Donețk, august 2014

Aripile mele sunt baterii solare prețioase:
rubine, safire, opale în email de aur.
Sunt duty free, nu cresc copii, iar arșița îmi place.
Sunt mentorul dintotdeauna al pictorilor și poeților,
mătasea gingașă, inocentă a lenjeriei,
fiorul sărutărilor, ghidușul dantelat al înălțării
și eroarea mărunțișurilor în rafală.

Cu proboscida mea gust trandafirii,
îi recunosc după nectar.
Degust caise și pere, roșii inimă de bou
din grădinile de zarzavat abandonate ale celor fugiți din calea războiului.
Dar aș muri de foame, dacă aș mânca numai de post.
Rudele mele de pe meleaguri pașnice nu ocolesc nici fecalele,
iar eu benchetuiesc aici ca Rockefeller, în fiecare zi.

Piciorușele mele s-au înfipt temeinic
În frunza netedă de trandafir
Și antenele mele știu că nu e trandafir.
După furtună mă desfăt cel mai tare,
nu una plicticoasă, când Zeus bate tobele,
furtuna de aici e diastolică artificială ucigașă,
sincopa goală a convulsiei în tact de cadavru.

Am mâncat soldați din ambele tabere inamice:
Tanchiști, piloți, infanteriști, artileriști.
Trompa mea s-a plimbat pe vasele lor de sânge:
Un cupaj prea amar. Canibalii bătrâni spun:
„Nimic nu-i mai dulce decât mânuța unui băiețel“,
Dar eu cred că cea mai bună delicatesă e subțioara unei femei civile,
Repausul ei sărat, sclipirea de natriu, blândețea îndatoritoare a zincului.

Nu-mi pasă de împușcături. Am adunat pomușoare, m-am apucat de moșmoane.
Încăpățânat mai sunt! Orice ar fi, trebuie să pipăi tufa
Până la ultimul fruct, până umplu castronul cu vârf.
Șlapul stâng s-a topit în baltă de cauciuc,
Cel drept a fost aruncat de suflul exploziei pe acoperișul vecin.
Sticla încremenită a irișilor, părul ca niște confetti blonzii;
Burta ca un cocean de varză în șort de blugi.

Jeepul lui frânează cu chițăitul unui milion de șoareci.
Casa, magazia sunt întregi, poarta e proaspăt vopsită. În bucătărie pe sobă
Bolborosește ciorba. Noul bideu e curățat cu clor.
În grădina de zarzavat recolta bogată se îngrămădește, iar eu
Mă odihnesc pe degetul mare de la piciorul ei. Aripile mele sunt ploaie torențială de putere solară.
El ridică o talpă albă de adidas nebunească.
Nu mai sunt fluture, ci spumă de aur lipicios

În august am devenit dependent de adrenalină.
Inima mea de oxigen în costum de sport extrem.
O insectă nu are în nici un mit metamorfozele lui Marte,
dar zeului nu-i pasă de fanteziile cenușii ale muritorilor.

GRĂDINA PLĂCERILOR LUMEȘTI A DONBASULUI

Decembrie 2014

Hei, prizonier Arkadi, te-ai odihnit destul.
Sinuciderea ca sinuciderea, dar nu te-a eliberat nimeni
De obligațiile tale cetățenești.
Hai, ieși din mormânt și pune-te pe treabă,
Îți garantez glorie eternă,
În orice caz, în emisferele creierului meu.

Ai dovedit abilități ieșite din comun
Pe frontul inconștient al înșelătoriei.
Preșul-paria din regatul cu gratii,
Ai distrus invazia lupilor de închisoare
Cu viclenia bolii tale,
Însă mai e mult până biruim.

Din nord năvălesc alți lupi
Cu fermoarul deschis la pantaloni.
Au smuls fusta
Scufiței roșii
Și au pus-o pe corpul dolofan
Al matrioștii imperiale.

SIDA în costumația „lumii ruse“
Sparge ușile cu piciorul,
Zăngăne din puști la masa negocierilor,
Transcrie invers
Ștampila acidă
Pe matrița frunților joase,
Îl traduce pe F. M. Dostoievski
Ca pe o litanie a vacilor,
Pe care știu să o compună plebeii.
Iar curând
Epidemia o s-o ia înaintea
Copiilor noi-născuți
Prin toată roza vânturilor.

La granița mileniilor
Îți plăcea să-l falsifici pe Vermeer.
Aruncă vreo două secole
Și-o să ai ardoare
Pentru avangarda cu tăișuri ascuțite.

Arkadi, îți comand un triptic
„Giădina plăcerilor lumești a Donbasului“
À la Bosch, retroviral.

Pânza ta este orizontul,
Otravă pentru avioane,
Îngrășământ pentru pictori.
Să-ncepi cu fondul colorat:
Un câmp cu flori care ține tot anul.
„Lalele“, „Albăstrele“, „Bujori“
În splendoare uimitoare.

Ține minte paleta infraroșie:
Cadavrele sunt albastre,
Vilele pângărite, liliachii.
Automobilele sunt magenta.
Soldații vii sunt stacojii.

Sper că nu ești împotrivă
Dacă plătesc eu culorile.
15 mii de dolari, i-am măcinat bine
În pigmentul echipamentelor
Pentru batalionul meu.
Uleiul de în poate fi înlocuit cu succes de sânge.

Știi, în țările din lumea întâi
Bolnavii cu HIV
Iau inhibitori
Și trăiesc ca cei sănătoși,
Foarte frumos.
Așa va fi și capodopera ta de aer, Arkadi,
Ca un balsam vindecător
Pentru orașul Donețk.

Ușa stângă

Alpii bavarezi.
Liza e pe patul king-size,
Cu capul pe umărul meu.
Țin minte că-mi doream fantomatic să conceapă
Ca Europa-feniciana cu taurul din blocul de Est.
&nbsp:
*

Zborul a ajuns la timp.
Lara e ca o floare de hrișcă
Mă întâmpină
Cu un aer misterios,
În păr pe sub parfumul franțuzesc
Adulmec un miros de pește fiert.

Scara rulantă trece pe lângă enormul cap al lui Prokofiev.
Scoate mândră iPhone-ul și mi-arată fotografia
Cu două fâșiuțe de test
Una mai colorată decât cealaltă.
Louboutinii ei stupizi intră întruna
Între trepte.

A ghicit ventura mea europeană:
Întotdeauna știa când o înșelam.
Lara, n-ar fi trebui să mă tem de tine.
Te-am iubit numai pe tine, certăreață mea.

Partea centrală

Zeul războiului, Marte, a fugit
De pe tronul lui metalic
Ca să trăiască în corpuri de artropode.
Dacă vezi o insectă moartă,
Să știi că e el.
De fiecare dată e în extaz
Când e strivit.

*

Lara e în grădina de zarzavat.
Pe degetul ei nemișcat
E un fluture coadă-de-rândunică canibal.
Acum dialectica mea
E traiectoria puștii mele.

Vizorul optic, amortizorul e dușmanul:
Pe haldă e un lunetist
Cu un șoim în cădere liberă
Cusut pe mâneca
Camuflajului Multicam.

Merapi, Vezuviu, Rainier,
Întâlnirea dintre trei mini-vulcani
Pe un lac mic în două nuanțe de azuriu.
L-am numit
Când mina de pe Riviera,
Când Crimeea Donbasului,
Când Kaio Koko de stepă,
Locul nostru de întâlnire secret.

Acum aici e linia frontului.

Ușa din dreapta

Mi-am mâncat epoleții.
Am stat atârnat cu capul în jos.
Dacă în Donețk ar fi existat haremuri,
M-aș fi angajat ca eunuc.

Piciorul meu stâng e legat de jeep-ul meu,
Dreptul de transportorul blindat. Mașinile pornesc
În direcții opuse. Un final artizanal,
Privilegiu de lunetist.