VERSURI
Nataliya Belchenko
Traducere de Elena Drăgușin-Richard
***
În timp ce lumea vomează război
Și se retrage în pustiu,
Primăvara deja împarte cu mine
Merișoare și berzele
Merișoarele mențin puterea,
Smulg frica și acordul,
Când vine necazul primar
Către mâini, peste sloiurile de gheață primăvara
Timpul viitor și timpul trecut
Au înțepenit pe jumătate în gramatică
Berzele au adormit în cuiburi
Înainte de a se fi întors
Numai FAU și voluntarii
Nu dorm. Născut la subsol,
După venirea noii ere,
Orice copil va primi tablele legii.
***
Zăpada cade în așa măsură peste Cracovia,
Încât încetinește fraze și acțiuni,
Încetinește lacrimi pe sub gene
De groaza pericolului militar de la Kiev.
Cracovia e un pardesiu, probabil adolescentin,
Unde te găsești în buzunar pe tine
Nevătămat, iar în altul sălășluiește
Disperarea, durerea insuportabilă.
Ca bricheta scriitoarei Szymborska ești tu
În buzunarul din dreapta.
Iar în cel din stânga sunt vărsate nenorocirile,
Ca lunca Irpinului.
Sâmbăta părinților
pe drum scutură din tine
porumbeii către apus și răsărit.
briceagul tatei luat fără trebuință aparte
taie și cel mai tare fruct.
în înfățișarea ta recunoaște-i
pe mama, tata, mergi de-a curmezișul.
iartă și simte-l pe fratele tău
sărută urmele bunicii.
în neputința militară ce sună înfundat
cu spatele lipit de spate
de ei și de cei vii. rude, oameni dragi
toți goi în goliciunea războiului.
buzele, mâinile, măcar au șoptit,
s-au atins, au plutit din deșert
ca să șteargă o lacrimă, să aducă puteri,
ca să nu se grăbească în negură.
***
Iuliesc, e un atribut cunoscut
Când fiecare ferigă fuge către floare
Și tot ce trăiește pe lângă foc până la apă
Pleacă pe râu, în grădini.
Iar acolo te-a sărutat cu nesaț luna,
Nu doar ea, fii recunoscătoare,
Și nu doar recunoscătoare, căci uterul nu-ți va fi
Mereu sterp, așteaptă.
Războiul te-a traversat ca pe o graniță,
Și n-a mai lăsat nicio interdicție în urmă,
Acum ești ca un râu sau ca o grădină:
Fugi sau crești, cum te pricepi.
Iar feriga înflorește, iar Wilga curge,
Rudawa și Drwinka și pur și simplu albastrul cerului.
O, august, ascute-ți securea și retează
Tulpina urâtă a războiului…
***
Mariannei Kianovska
De fapt în sfârșit nu e deloc ușor
Ca drumul să ajungă la cuvinte,
Iar deasupra barzei perinatale
Zboară limba lituaniană.
Iar Šnipiškės cel de lemn până sus
Mi-a eliberat Vilniusul din mine.
Când n-o să mai fie dureros pentru cei
Blocați în vulva-război?
Trakai și druskininkai
Sunt așezate printre castele și lacuri.
De aceea priveliștea e nemărginit
Mai dureroasă decât înainte.
Puterea păgână a lunii august
Jean D’arc, Marianna, rezistă.
Nu doar a cucerit, a și eliberat
Căi pe sub inimile noastre.
***
Iar câmpul arat strâmb cu sânge
Ripostează cu un val năvalnic,
Dar nu trebuie să ne bazăm pe reflux.
Furtuna se apropie de mezozoic.
Se luminează mai întâi pentru traducător,
Iar apoi pentru cei ce se cuibăresc în brazdă
Și nu zboară în țările calde,
Dar nu-și varsă sângele în zadar.
Păsările, păsărelele, puii, ptaki…
O, pterodactilule, ce vertical
Și elocvent sar în ochi indicatoarele.
Adam, Adam, mâna, pagina e curată.
***
Animula vagula blandula
Wcale nie wiedziałam, jak cię bardzo kocham
Juvenes dum sumus
Numai să nu devină humus de îndată
De-ar fi măcar un vers, un vers.
Lidocika
A zburat mai mult de jumătate de an.
Polina, Elizaveta și Ustinia
au întâmpinat-o pe Lidocika în munții de cretă.
Am înregistrat vocea ei vie la dictafon,
dar acum nu mă țin puterile să ascult,
cineva din mine se apără viguros.
Acest cineva a găsit ceva pozitiv în faptul că
în cazul atacului moscovei și al refugiului posibil
deja nu va mai trebui să ne batem capul
cum să o transportăm pe bolnava netransportabilă.
Entitatea amuțită încă mai trage cu urechea,
încearcă să audă geamătul ce răsuna din când în când
de doi ani și jumătate din camera alăturată.
Experiența de fiică s-a încheiat.
Ce cale vei urma acum, cineva?